Atelierul de Încondeiere a Ouălor ~ Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală

La Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală de Sărbătoarea Paştelui, una din cele mai importante de peste an, organizăm un Atelier de Încondeiere a Ouălor. Anul aceasta de la 23 la 26 aprilie 2013 am deschis Atelierul la a 12-a ediţie, pentru doritorii de a învăţa acest meşteşug alături de noi. Colegele noastre din Secția Relații cu Publicul, cu ajutorul Meşterului Popular Angela Don, din satul Lalova, Rezina, au organizat primul atelier practic cu 12 ani în urmă și această inițiativă a rămas o tradiție. Au învăţat despre tradiţia încondeierii ouălor şi au deprins tehnica încondeierii cu ceară și coloranți și au decis să organizeze atelierul în fiecare an, înainte de Paşti. Studenţi, copii, orăşeni, sau oaspeţi ai Muzeului nostru, vin la atelier. Pentru că a fost recunoscută și apreciată funcția educativă a muzeelor, dar și cea culturală și științifică atelierele practice au devenit o formă în care toate aceste roluri ale muzeului se completează și se îmbină în mod practic. Ouăle încondeiate în cadrul atelierului completează fondurile Muzeului.

În acest an, Meşterul Popular Ecaterina Saviţchi ne-a demonstrat, în premieră, metoda “ceară în relief”, deprinsă de ea de la meşteriţele din zona Sucevei, România, metodă pe care o foloseşte până azi, cu predilecție. A fost deosebit de interesant să comparăm două tehnici diferite. Am aflat că se inspiră din motive de la diferite popoare:

– „Ornamentele celtice sunt preferatele mele. Anume liniile împletite, că viaţa nu e cu linii drepte...”.

Când am întrebat cum de o absolventă AMTAP, Facultatea Arte Plastice, Secţia Ceramică a devenit un Meşter Popular care încondeiază ouă, Ecaterina Saviţchi ne-a spus că e o persoană căreia îi place singurătatea şi când lucrează ceva manual se simte bine. Un lucru de care ne-am convins, fiindcă ouăle încondeiate, numite „muncite”, cer migală, atenţie şi linişte. Tocmai acea linişte şi gândirea concentrată pe care o avem înainte de Sărbătoarea Învierii Mântuitorului.

Materiale şi tehnici

- ou de găină sau gâscă (tradiţional

- culori vegetale sau sintetice

- ceară de albine (naturală)

- "chişiţa" (unealtă specială, făcută dintr-o ţeavă subţire din metal, cu diametrul foarte mic), care se foloseşte la "scrierea" ormanentelor

- Ceara se topeşte într-un vas plasat deasupra unui bec aprins în care introducem chişiţa

- Golim oul de conţinut cu ajutorul unei seringi, sub presiunea aerului, printr-o gaură

- Oul se spală înăuntru de rămăşiţe, care ar putea da un miros neplăcut ulterior

- Suprafaţa oului se curăţită cu apă şi soluţie de spălat vesela, dacă e necesar, şi se usucă

Regulile aplicării cerii

Ceara trebuie să fie fierbinte. Desenul se trasează pe oul alb, cu chişiţa (putem trasa desenul cu creion simplu, iniţial). Ceea ce încondeiem cu ceară pe suprafaţa albă va rămîne de culoare albă, în final, după vopsirea oului. Pentru a aplica alte ornamente de culori dorite, începem prin vopsirea oului de la cea mai deschisă culoare – galben sau orice altă culoare, apoi tot aşa de la deschis la închis. După ce am aplicat prima culoare de intensitatea dorită, uscăm şi încondeiem cu ceară locurile care dorim să fie ormanentate, cu galben, dacă asta a fost prima culoare. Apoi iar vopsim cu verde, după aceasta ormamentăm iarăși cu ceară acolo unde vrem să fie culoarea verde, apoi cu albastru, roşu...

Pentru a îndepărta toată ceara, aducem oul aproape de o sursă de căldură şi ştergem cu o pânză; apoi ungem cu ulei sau lac, pentru a-i da strălucire.

Ornamente tradiţionale în spaţiul românesc

Ornamentele sunt variate: de la geometrice, fitomorfe, zoomorfe, antropomorfe sau naturaliste. Linia verticală trasată longitudinal de pe ou, pe care o trasăm pentru a despărţi oul în două sau patru suprafeţe egale, simbolizează linia vieţii. Etnografii consideră peştele, florile, figurile geometrice a fi de o vechime mai mare, dar conchid că e greu de delimitat cele mai vechi ornamente. Alte motive răspândite: prescura, grebla, dinţii, calea rătăcită, cârligul ciobanului, fierul plugului, stelele, traista ciobanului, crucea, coarnele berbecului etc.

Din istoria tradiţiei ouălor pascale

Pe lângă alte obiceiuri pascale, încondeierea ouălor este considerată de Artur Gorovei, Simion Florea Marian, Elena Niculiţă-Voronca, Ion H. Ciubotaru etc. una din datinile pascale deosebit de înfloritoare la români, mai ales în Nordul Moldovei. Profesorul Ion H. Ciubotaru subliniază că această tradiţie atinge apogeul la popoarele bulgar, român, ucrainean, deşi meşteşugul este atestat în jurul Mediteranei, în Asia şi Africa (vezi Ion H. Ciubotaru, Ouăle de Paşti la români; Vechime, semnificaţii, implicaţii ritual ceremoniale. Editura „Presa Bună”, Iaşi, 2012). De la acelaşi etnolog ieşean, profesorul Ion H. Ciubotaru, aflăm detalii din istoria vopsirii ouălor roşii în spaţiul românesc, respectiv cea dintîi referire documentară datează de pe la mijlocul sec al XVII-lea. În Moldova prezenţa ouălor roşii de Sărbtoarea Paştilor este atestată de un călugăr străin, venit în timpul campaniei din anul 1710-1714 (Ibidem, „El remarcă cel puţin 3 obiceiuri: sfinţirea bucatelor, dăruirea de ouă roşii şi udatul ritual”). I. H. Ciubotaru argumentează că obiceiul vopsirii ouălor şi diferitele ornamente aplicate pe acestea le era cunoscut românilor din Transilvania, Muntenia şi Moldova încă cu 350 ani în urmă. „Obiceiul sfinţirii şi dăruirii ouălor roşii de Paşti”, posibil, a fost preluat din cadrul bisericii greceşti (“se bucură de mare preţuire în cadrul bisericii greceşti”), mai ales că legendele despre Maria Magdalena care îi ducea ouă roşii Împăratului, după înălţare, era în circuit în biserica elină. Dar poate fi şi un obicei pre-creştin, care marca începutul unui nou an agrar, în opinia autorului. Oarecum simbolurile şi ormanentele de pe ouăle încondeiate, sau vopsirea, preponderent, cu roşu, indică substratul folcloric sau cultual al obiceiului. Cele mai multe simboluri au fost inspirate de mediul în care trăiau ţăranii, din gospodărie: uneltele casnice, covoarele şi ţesăturile tradiţionale şi care au fost sistematizate de-a lungul veacurilor.